Sunt două parcuri cu regim de rezervație naturală în Ținutul Neamțului și amândouă au apucat drumul corect, cel de a povesti turiștilor istoria lor. Fiecare parc merge spre turiști cu viteza lui. Parcul Național Ceahlău, mai lent, poate pentru că e în subordinea consiliului județean – și de aici piedici de hârțogăraie, de indecizie și de bani puțini- și Parcul Natural Vânători, în subordinea Romsilva, dar cu o evidentă libertate de mișcare, cu un management mai zvelt, mai dibaci, ce a reușit să iasă deja în piață cu o ofertă de turism remarcabilă.

După spusele tuturor, ce păgubește cel mai mult turismul în zona Ceahlăului e lipsa unei pârtii de schi la Durău, la capătul unor încercări mereu eșuate. Rămân și așa destule lucruri de prețuit, iar semnul afecțiunii speciale de care se bucură Ceahlăul e și faptul că e singurul munte de la noi înzestrat cu o zi a lui aniversară, o zi de hram, la 6 martie. Localnicii povestesc cu blândă uimire și despre efectul de piramidă, o reflexie a vârfului Toaca(1904 m) și a celorlalte stânci pe cer, în zilele senine. Prețuitorii drumețiilor montane au a se bucura de Cascada Duruitoarea, 90 de metri de cădere, de Avenul Mare ( o peșteră pe verticală cu o lungime de 126 de metri), de „Platoul cu Crini”, și când spunem crini nu sunt cei pe care îi știm din piață, ci vorbim despre bradul cu larice, cu ace căzătoare.

Partea mai puțin frumoasă e că nu găsești pe nimeni să-ți povestească la pas locul, abia pe la finele acestui an va apărea la Izvorul Muntelui un centru de informare turistică din bani europeni. Nici despre proprietarii de pensiuni nu tragem mari speranțe să se transforme peste noapte în ghizi ai turiștilor, ei au rămas încremeniți parcă în iritarea că administrația parcului a stabilit o taxa de acces de 5 lei în rezervație. Iar privaților li se pare asta o amendă care nu aduce nimic bun. Rangerii Parcului spun de partea lor că taxa a adus ceva bun, indicatoare de informare și curățenie, ba chiar spun că s-au împuținat gunoaiele, dacă în 2013 au strâns de pe munte 50 de tone de deșeuri, anul trecut au recoltat de zece ori mai puțin.

Renașterea unei efigii – zimbrul

Mult mai solară pare viața în cuprinsul celor aproape 30 000 de hectare ale Parcului Natural Vânători. Două sunt produsele de turism din zona Vânători- rezervația de zimbri și traiul mănăstiresc, înțeles nu ca pe o izolare, ca un refuz mâhnit al lumii, ci întors cu o privire senină asupra vieți trăită în cumințenie.

Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Vânători, e convins că el și echipa sa vor reuși marele pariu pe care și l-au propus printr-un proiect cu fonduri europene: acela de pregăti trăirea în libertate a zimbrilor. Zimbrul, acest ierbivor colosal, masculul poate ajunge până la o tonă în greutate, a trăit în România până acum 200 de ani, fiind vânat până la exterminare. Ultimul zimbru capturat a fost pe la 1810, în Munții Gurghiului. Istoria recentă a zimbrului începe pe la 1958, când o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia în Pădurea Slivuț-Hațeg, din Hunedoara. Specie de pădure trăitoare în grupuri de 15-20 de exemplare, conduse de o femelă dominantă, zimbrul se găsește astăzi în șase locuri din țară și în fiece caz trăiește în captivitate.

Când se va fi încheiat proiectul de la Vânători Neamț, rangeri de aici speră ca prin lăsarea în libertate a unui grup de cinci exemplare, acest animal cu valoare de certificat de naștere pentru Moldova să se plimbe liber prin tot lanțul carpatic. Până atunci va fi gata și o isteață născocire din lemn, o punte suspendată la 15 metri înălțime prin coronamentul arborilor, care le va îngădui turiștilor pe o lungime de 300 de metri să observe, să fotografieze zimbrii. Sunt deja în lucru trasee turistice, au fost montate chioșcuri de observare la care se vor adăuga panouri de informare pentru un itinerariu de 30 de kilometri prin ținutul mănăstiresc. Este aproape gata și o variantă pentru bicicliști. Pentru împătimiții de biodiversitate au fost marcate traseele de pe Valea Cracăului, o vale puțin umblată de om, cu specii rare de flori. Un popas s-ar cuveni și la depozitul de armăsari de sorginte austro ungară de la Dumbrava.

Spectacolul chinoviei

Însă cea mai generoasă ofertă vine dinspre mănăstiri. De un anume spectaculos învelit în discreție și bună cuviință este “chinovia”, traiul monahal în comun, desfășurat pe două trepte, în interiorul mănăstirii și în satul monahal pe de altă parte. Măicuțele din al doilea etaj al acestui univers nu au asigurat traiul material și-s nevoite să-și pună la bătaie toată priceperea și hărnicia lor pentru a se autogospodări. Aspectul e vizibil mai ales la Agapia și la Varatec. Așa au apărut produsele de brutărie a căror faimă a depășit demult ținutul Neamțului, așa au ieșit la iveală dulcețurile, zacuștile, ba chiar și vinul mănăstiresc de aici, ce merită mai mult decât atenția unui însetat. Oferta e întregită de o țuică aproape istorică, așa numitul “țuică de schinduc”, de la numele plantei asemănătoare ovăzului ce se ține pe fundul sticlei, alături de varianta zisă “”melisă”. Țuica asta cu schinduc, plantă profund afrodisiacă, ce trăiește doar în zona masivului Ceahlău, este cel mai căutat produs tipic locului. Influențe gastronomice străine și-au găsit culcuș bun la casele răzeșilor de pe lângă Tg Neamț, unde o pensiune servește carne de struț. Și omletă, la 150 de lei porția gigantescă, dar doar dacă se adună cel puțin șase persoane. Firește că puțini clienți se încumetă la o așa comandă.

Preacurvia te aruncă în temniță

O a doua viață turistică trăiește din 2009 și bătrâna Cetate a Neamțului, reabilitată tot pe banii europenilor. Epoca de glorie a cetății de pe Dealul Pleșului – fost Pleșuvului, în amintirea vremurilor când i-au fost retezați copacii ca să poată fi văzuți dușmanii din depărtare – este firește legată de domnia lui Ștefan cel Mare. Așa încât toate sălile poartă însemnele trecerii sale, de la intrările scunde, potrivite staturii domnitorului, Camera de Taină, Neagra Temniță, Sala de Sfat și de Judecată, și mai ales complexul sistem de fortificații toate mărturisesc vremurile de apogeu ale Moldovei. Ghidul Cetății a insistat în povestirea sa nu atât pe respectul smuls turcilor de domnitor, cât pe severitatea lui Ștefan în raport cu boierii și cu morala vremii. Manechinele instalate după o scenografie anume în camera zisă Închisoare dezvăluiau că în temniță erau degrabă azvârliți nu doar boierii trădători, cât și orișicine cădea în păcatul preacurviei.

Pentru o privire mai senină asupra vieții ar fi potrivit un popas peste celălalt mal al Ozanei, la Humulești, în casa unde s-a născut Ion Creangă, cel de-a pururi neastâmpărat și povestitor iscusit al vieții trăită în bucurie. Capitala de județ, Piatra Neamț, are și ea de la o vreme un cârlig pentru turiști, o plimbare cu telegondola deaspra orașului. După efort și o sesiune de fotografii, în Piatra nu ratați plăcintele pufoase cu brânză și tocănița de ghebe cu smântână. Mai sus, în vitrina comercială, veți găsi circuitele disponibile la Piatra si alte experiențe locale.

Iar pentru cei care se lasă conduși de șabloane despre tipologii regionale, doar o idee. Ați auzit voi ceva, ceva despre ospitalitatea moldovenească, despre iuțeala vorbei la olteni și despre așa zisa lentoare a ardelenilor. Tot ce-ați auzit e doar un strop de adevăr. Nimic nu v-a pregătit încă pentru valul de bunătate de care o să fiți încojurați când treceți pragul gospodarilor din Neamț. De asta am și construit circuitul Degustă Piatra Neamț: să treceți pragul caselor, să cunoașteți oameni, nu să vă închideți într-o pensiune. S-aveți șansa să povestiți zile întregi despre oamenii acestor locuri. 

  Remus Radu - 2014