O nouă experiență tastingromania.ro vă poartă la Dunăre, între Calafat și Turnu Severin, să cunoașteți natura, gastronomia și personajele locului. Vă așteaptă una din cele mai fericite întâlniri cu produsele locale folosite pentru a scoate din uitare gastronomia boierească de secol 19. Pe scurt, ce îi entuziasma pe bunicii noștri avem acum în farfurie. Și totul se întâmplă într-un cadru natural aproape cinematografic.
Portul Cultural "La Cetate" este așezat pe malul Dunării, pe locul în care de pe la 1880 pâna la mijlocul secolului trecut a funcționat un port agricol de unde se exporta grâu și făină spre Budapesta, Viena și orașele germane danubiene.
Portul Cetate este azi recunoscut pentru gastronomia sa cu totul specială, inspirată de vechi reţete boiereşti şi produsă doar cu ingrediente naturale de la ferma proprie, dar şi pentru ‘Vinul lui Dinescu’, produs la crama Galicea Mare. Cele două plantaţii de la Cetate şi Galicea însumează 100 ha şi includ atât soiuri autohtone cât şi soiuri nobile europene şi, deşi încă tinere, au deja în palmares câteva vinuri de excepţie.
Atmosfera de la pensiunea ”La Cetate” este mai degrabă una studențească, boemă, similară cu o tabără de artiști, nu cu un hotel sever de 4 stele.
Pachetul cunoaște două variante, vizibile după apăsarea butonului ”Vezi variantele”. Citește si rubrica "CE INCLUDE".
Pentru rezervare:
a) trimite prin formularul de contact de mai jos data de intrare și numărul de persoane, iar dacă sunt și copii - și vârsta lor sau
b) sună la numărul atașat experienței.
Plasează comanda DUPĂ ce primești din partea nostră confirmarea pentru ziua de intrare dorită.
tastingromania.ro - aventuri cu parfum local. Bucură-te de țara ta!
Telefon şi email pentru rezervări şi informaţii
0755 813 558tastingromania@gmail.com
Sau trimite acum un mesaj prin formularul de contact online:
Recenzii
Manas Ioana , din Bucuresti, Romania (08.05.2018) - Rating:
Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)
Recenzie
Am avut o experienta extraordinar de frumoasa la Port Cetate din toate punctele de vedere si, sincer, de abia asteptam sa revenim. Este un loc aparte, cu adevarat, cu natura invaluindu-te prin sunete, culori si aromele din aer, iar mancarea a fost savuroasa, motiv pentru care ne-am cumparat si la pachet :)
Buzoescu Bianca , din Targoviste (01.11.2017) - Rating:
Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)
Varsta : 35-44 -- Cumparat de : Sotul -- Cu ocazia : Nici o ocazie
Recenzie
Recomand acest pachet celor care au nevoie de liniste. Este un loc propice relaxarii, cititului si ospetelor pantagruelice .Dinescu este o gazda deosebita , cu absolut toata lumea sta de vorba ca si cum s ar cunoaste de ani buni , iar bucataresele gatesc extraordinar! Ne a placut foarte mult acest miniconcediu!
MIRCEA Diana , din Bucuresti (31.05.2017) - Rating:
Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)
Varsta : 45-54 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Nici o ocazie
Recenzie
Minunat loc, gazde atente dar discrete, mancare si vin bun.