Descoperă paradisul ascuns de la Dunăre, cu degustare de vinuri si ospețe boierești în Portul Cultural "La Cetate", 3 sau 4 zile cu 2 mese pe zi și tot atâtea recitaluri gourmet! Variantele cu sau fără lăutari.
    Precedenta
    Urmatoarea
    Preț / persoană: de la

    595.00 EUR


    O seară aici e o promisiune de întoarcere la viața bună. Apasă Cumpără să vezi variantele și prețul lor.

    Data intrare dorită:
    Nr. adulti
    Nr. copii*


    Preț total:

    1190.00 EUR

    * 6 - 14 ani = 60% reducere
    Nume:
    Mesaj: Data:

O nouă experiență tastingromania.ro vă poartă la Dunăre, între Calafat și Turnu Severin, să cunoașteți natura, gastronomia și personajele locului. Vă așteaptă una din cele mai fericite întâlniri cu produsele locale folosite pentru a scoate din uitare gastronomia boierească de secol 19. Pe scurt, ce îi entuziasma pe bunicii noștri avem acum în farfurie. Și totul se întâmplă într-un cadru natural aproape cinematografic. 

Portul Cultural "La Cetate" este așezat pe malul Dunării, pe locul în care de pe la 1880 pâna la mijlocul secolului trecut a funcționat un port agricol de unde se exporta grâu și făină spre Budapesta, Viena și orașele germane danubiene.
Portul Cetate este azi recunoscut pentru gastronomia sa cu totul specială, inspirată de vechi reţete boiereşti şi produsă doar cu ingrediente naturale de la ferma proprie, dar şi pentru ‘Vinul lui Dinescu’, produs la crama Galicea Mare. Cele douǎ plantaţii de la Cetate şi Galicea însumează 100 ha şi includ atât soiuri autohtone cât şi soiuri nobile europene şi, deşi încă tinere, au deja în palmares câteva vinuri de excepţie.

Pachetul cunoaște 3 variante, vizibile prin apăsarea butonului Cumpără. Citește si rubrica "CE INCLUDE". 

Pentru rezervare:

a) trimite prin formularul de contact de mai jos data de intrare și numărul de persoane, iar dacă sunt și copii - și vârsta lor sau

b) sună la numărul atașat experienței. 

Plasează comanda DUPĂ ce primești din partea nostră confirmarea pentru ziua de intrare dorită. 

tastingromania.ro - aventuri cu parfum local. Bucură-te de țara ta!

Telefon şi email pentru rezervări şi informaţii

0755 813 558
contact@tastingromania.ro

Sau trimite acum un mesaj prin formularul de contact online:


* Campuri obligatorii

Ce include experienta?

  • Pachetul include 3 variante, cu rezervare si plată doar pe tastingromania.ro :
  • VARIANTA A) : două nopți, cazare în cameră dublă 4*, cu mic dejun și cină, de la min 2 persoane
  • VARIANTA B) : două nopți, cazare în cameră dublă cu mic dejun și cină + petrecere cu taraf. De la min. 4 persoane adulte.
  • VARIANTA C): trei nopți, cazare în cameră dublă 4*, cu mic dejun și cină, de la min. 2 persoane.
  • Copiii: până la 10 ani, gratis, dacă dorm în aceeași cameră cu părinții, iar între 10-14 ani vor plăti 40% din tariful pentru un adult. În cazul a 2 copii până în zece ani, se plătește un supliment de 20% din pretul pentru un adult.
  • Fiecare variantă include și o degustare de 4 vinuri din soi pur, cu identitate locală.
  • La micul dejun, organizat sub formă de bufet suedez, în afară de cafea și ceai, toate produsele sunt fie de la fermă, fie cumpărate de la țărani: lapte, brânzeturi, legume de sezon, mezeluri de casă, ouă pregătite la cerere, gem sau dulceață de casă, miere etc.
  • “Repertoriul” casei este aproximativ următorul:
  • ciorbe și supe: supă de roșii cu semințe de dovleac, ciorbă de fasole uscată (cu sau fără carne), ciorbă din verdeţuri de la Calafat (ştevie, măcriş, urzici etc.), ciorbă de perisoare (de vacă), ciorbă de pește, ciorbă de potroace (din păsări de curte), supă de vită...
  • feluri principale: stufat de miel/ied, mușchi de vacă sau de porc tras la tigaie, șnițel de vițel, chiftele (vițel + purcel), ostropel de pasăre, sarmale fierte în vin, ghiveci călugăresc, tocăniţă de ciuperci. Pentru grupuri mai mari se poate face o pulpă de vacă sau de porc la cuptor.
  • garnituri ca: piure de cartofi, cartofi la cuptor cu rozmarin, cartofi prăjiti, legume la cuptor, orez sîrbesc, mămăligă.
  • salate (în funcție de sezon): varză murată, varză proaspătă, salată verde cu ceapă şi ridichi, salată de măcriș, salată de fasole verde cu ulei şi oţet.
  • deserturi: plăcintă cu mere și gutui, plăcintă cu brînză dulce fiartă în lapte, tort de mere, piure de castane cu dulceaţă de vişine, felii de gutuie în sirop.
  • cafea, apă plată, sifon
  • Toate mesele sunt sub formă de bufet suedez.
  • Clienții tastingromania.ro au inclusă și o carafă din vinul casei, la alegere.

Termeni şi condiţii

  • Experiența este valabilă la o dată de intrare propusă de clienți și confirmată de noi, tot timpul anului, NU și de Sărbători, în măsura locurilor disponibile, cu rezervare si plată doar pe tastingromania.ro
  • Este recomandat să plasați comanda cu cel puțin 10 zile înainte de data de intrare dorită. După achitare, primiți pe email datele de contact din parcurs.
  • Pașii de cumpărare sunt simpli :
  • 1) CEREȚI - prin telefon, email sau formularul de contact - DISPONIBILITATEA de locuri pentru ziua de intrare dorită .
  • 2) Bifați numărul de persoane, apăsați butonul "Cumpără", alegeți una dintre variante, apoi apăsați iar Cumpără.
  • Primiți automat pe email voucherele și o factură proformă. Aveți la dispoziție 48 de ore să achitați voucherele. Odată achitate, voucherele sunt valabile 6 luni din ziua comenzii.
  • Pentru orice detalii puteți scrie un mail la contact@tastingromania.ro , puteți completa formularul de mai jos sau ne puteți contacta pe WhatsApp la numărul atașat experienței.
  • Precum toate experiențele tastingromania.ro și aceasta este preplătită și autoghidată. Nu include transportul, ci miezul distracției și se achită la rezervarea locurilor, doar pe acest site.
  • Serviciile consumate, altele decât cele incluse în acest pachet, vor fi achitate de clienți direct la fața locului. Eventualele reclamații față de serviciile prestate se vor face în scris și se vor depune la recepția hotelului / pensiunii înainte de plecarea oaspeților. Eventuale reclamații ulterioare nu vor fi luate în considerare.
  • "Fă un cadou": apăsați acest buton și puteți comanda experiența din orice colț al lumii drept cadou pentru cineva drag. Aniversatul va primi pe email voucherele împreună cu mesajul dvs. Îi rămâne doar să sune la numărul atașat experienței în cele 6 luni de valabilitate pentru a stabili ziua de intrare.
  • CONDIȚII DE ANULARE:
  • Puteți anula fără nicio penalizare cu până la 10 zile înainte de data intrării, iar sumele achitate sunt valabile pentru o nouă zi de intrare, în măsura disponibilității de locuri confirmate de partenerul local.
  • În caz de anulare, contravaloarea sejurului NU se rambursează. Se poate schimba / amâna ziua de intrare în sejur oricând în interiorul unui interval de 6 luni de la data comenzii on line.
  • Contravaloarea pachetului este nerambursabilă și în cazul funcției Fă un cadou.

Ce ar trebui să mai ştii?

  • Ideea de port cultural a venit de la sine: între 1998-2007, pe perioada restaurǎrii clǎdirilor principale, portul a gǎzduit cu preponderenţǎ tabere de artişti, în cadrul unor proiecte organizate de Fundaţia pentru poezie ‘Mircea Dinescu’. La început au fost ceramiştii care şi-au construit cuptoarele pe malul Dunării şi apoi chiar şi un „sat neolitic” pe lângă iazurile din vatra veche a satului, la Ulmi. Apoi au venit sculptorii care au lăsat primii îngeri din lemn şi piatră. Proiectul „Înger Parc” – născut la începutul anilor 2000 ca o reacţie polemică la ideea ministrului turismului de atunci de a contrui „Dracula Parc” – a continuat să crească, adăugându-şi în ultimii ani câteva sculpturi monumentale de metal.
  • Din 2007, când fundaţia, sub auspiciile firmei Port Cetate, a început sǎ renoveze / restaureze şi celelalalte clǎdiri aflate pe malul Dunǎrii, şi dupǎ construirea unei bucǎtǎrii moderne şi a unui mini-hotel, locul a devenit accesibil şi pentru turism. Tot din 2007, după instalarea unui ponton nou, a fost reinaugurat şi portul, care primeşte acum periodic vase turistice de croziera sau ambarcaţiuni private.
  • În 1997, impunătoarea clădire a căpităniei portului, construitǎ cu mai bine de 100 de ani în urmǎ de meşteri italieni însǎ de ani buni abandonată şi aflată în ruină, a fost descoperită întâmplător şi achiziţionată de Mircea Dinescu la a doua licitaţie publică. Astfel, fostul port agricol a avut şansa să reînvie ca „port cultural” după mai bine de 50 de ani de când, odată cu instaurarea regimului comunist, fusese închis şi transformat în pichet de grăniceri.
  • Astăzi, deşi din ce în ce mai popular ca destinaţie de turism, portul continuă să găzduiască evenimente culturale organizate sub auspiciile fundaţiei pentru poezie: Divanul de film şi artă culinară de la sfârşitul verii (ajuns deja, în 2015, la ediţia a 6-a), SoNoRo Interferenţe, un workshop de muzică de cameră care precedă şi pregăteşte Festivalul SoNoRo, tabere de traduceri (împreună cu Goethe Institut şi parteneri din Germania), tabere de scriere creatoare şi rezidenţe pentru scriitori în cadrul unor programe de schimburi europene, spectacole de teatru în colaborare cu festivaluri de renume (Festivalul Shakespeare de la Craiova, Festivalul de Teatru de la Sibiu), expoziţii, tabere şi rezidenţe pentru artişti plastici (picturǎ – în colaborare cu Galeria Zorzini -, sculpturǎ şi ceramicǎ), simpozioane şi întâlniri culturale cu parteneri regionali, europeni şi internaţionali.

Cetate, Dolj

Recenzii

Manas Ioana , din Bucuresti, Romania (08.05.2018) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)


Recenzie

Am avut ​o experienta extraordinar de frumoasa la Port Cetate din toate punctele de vedere si, sincer, de abia asteptam sa revenim. Este un loc aparte, cu adevarat, cu natura invaluindu-te prin sunete, culori si aromele din aer, iar mancarea a fost savuroasa, motiv pentru care ne-am cumparat si la pachet :)



Buzoescu Bianca , din Targoviste (01.11.2017) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 35-44 -- Cumparat de : Sotul -- Cu ocazia : Nici o ocazie


Recenzie

Recomand acest pachet celor care au nevoie de liniste. Este un loc propice relaxarii, cititului si ospetelor pantagruelice .Dinescu este o gazda deosebita , cu absolut toata lumea sta de vorba ca si cum s ar cunoaste de ani buni , iar bucataresele gatesc extraordinar! Ne a placut foarte mult acest miniconcediu!



MIRCEA Diana , din Bucuresti (31.05.2017) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 45-54 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Nici o ocazie


Recenzie

Minunat loc, gazde atente dar discrete, mancare si vin bun.



Pentru a scrie o recenzie, vă trebuie un cont.