Descoperă Oltenia plăcerilor sofisticate: leneveală la Conacul Maldăr, lecție de ceramică, întâlnire cu prăjitura regilor. Cu 2-4 nopți la conac și, opțional, la crame de lux!
    Precedenta
    Urmatoarea
    Preț / persoană: de la

    797.00 EUR


    O experiență ca un alint pentru oaspeții cu gusturi fine. Apasă butonul "Cumpără" să vezi variantele.

    Data intrare dorită:
    Nr. adulti
    Nr. copii*

    Nr. copii**


    Preț total:

    1594.00 EUR

    * 5 - 12 ani = 50% reducere
    ** 0 - 4 ani = 100% reducere
    Nume:
    Mesaj: Data:

Am creat special pentru clienții tastingromania.ro un pachet de lux cu profundă identitate locală. Vei cunoaște nu doar priveliști de o frumusețe rară, ci și spiritul locului, prin oamenii săi speciali. Ăsta este atributul experiențelor tastingromania.ro, știi bine că nu vindem niciodată doar cazare.

Conacul Maldar respiră cu fiecare detaliu parfumul unei Oltenii de altădată, cea a boierilor atenți la modele timpului - deci cu ochii pe "soarele vremii", Parisul- și la tot ce înseamnă plăcerea vieții. Locul e compus din obiecte ce-și depășesc cu mult trebuința imediată. Ele spun povestea unui trecut de bun gust - de la ușile originale din lemn sculptat, la arcadele brâncovenești, la covoarele țesute și perdelele cu broderie identitară.

Însă marele pariu se dă, cititorule, chiar sub nasul tău: în farfurie. Vei cunoaște meniuri cu istorie în spate, dintre cele așezate pe etajul nu țărănesc, ci boieresc al tradiției. Multe au rădăcini franțuzești, căci așa s-a născut în Regat mai toată bucătăria de secol XIX.

Citește și "CE INCLUDE". Experiența este disponibilă în 4 variante, le poți vedea și alege una după prima apăsare a butonului "Cumpără". Variantele a III-a si a IV-a includ și o noapte la o cramă premium din Drăgășani.

La Domeniul Drăgași, de lângă Drăgășani, vei avea parte de o terapie cu vinuri și natură. Ai întâlnire cu 5 vinuri locale. Le vei savura din vârful unor dealuri terasate cu viță de vie și vei primi vibrațiile Oltului, ce curge aproape. Aerul parfumat ce face bine podgoriei te va transporta și pe tine într-o stare de tihnă. Va fi o seară de infinită liniște.

La întâlnirea cu crama Avincis, vei cunoaște cinci dintre soiurile de prestigiu ale casei, vei locui într-o superbă cramă futuristă ce a fost în multe rânduri premiată pentru arhitectura ei și vei afla de la enologul local povestea din spatele unor vinuri de excepție. 

Este un pachet creat de tastingromania.ro, deci te poți bucura de el cu rezervare și plată doar pe tastingromania.ro. Poți face cadou acest pachet unei persoane pe care o respecți în mod deosebit, caz în care nu ai nevoie de confirmarea unei zile de intrare. Apasă butonul Fă un cadou, scrie mesajul către cel dăruit, iar primitorul are 6 luni la dispoziție să decidă când va consuma experiența.

Pașii pentru rezervare sunt simpli:

1) trimite prin formularul de contact de mai jos ziua de intrare și numărul de persoane ( la copii și vârsta) sau sună la numărul atașat experienței. 

2) Plasează comanda on line DUPĂ ce primești confirmarea de locuri.

tastingromania.ro - aventuri cu parfum local! Descoperă România de bun gust!

 

Telefon şi email pentru rezervări şi informaţii

0755 813 558
contact@tastingromania.ro

Sau trimite acum un mesaj prin formularul de contact online:


* Campuri obligatorii

Ce include experienta?

  • Pachetul include: cazare pentru 2 - 4 nopți cu mic dejun, cină și activități. Experiența este disponibilă în 4 variante. Puteți alege una după ce apăsați butonul "Cumpără": vă apar variantele și apăsați iarăși "Cumpără" pe cea dorită.
  • VARIANTA I) include:
  • - 2 nopți cu mic dejun și cină la Conacul Maldăr. Gastronomia la conac este un spectacol de culori și de gusturi, o traversare de arome și texturi ce rescriu subtil istoria locului. Capitolul deserturi este în sine un moment de o rară frumusețe, cu sortimente montate în manieră spectaculoasă, pe verticale amețitoare. Veți întâlni cel puțin o prăjitură de notorietate istorică, de exemplu, "Baba au Rhum" preferata regilor polonezi.
  • - întâlnire cu un meșter din Horezu și o lecție de ceramică acasă la acesta. Explicarea simbolurilor de Horezu.
  • VARIANTA a II-a: 3 nopți de cazare la Conacul Maldăr, cu mic dejun și cină, lecție de ceramică acasă la un meșter din Horezu.
  • VARIANTA a III-a: 3 nopți cu demipensiune, 2 la Conacul Maldăr, iar una la o cramă de lux ( Avincis sau Domeniile Drăgași)
  • VARIANTA a IV-a, SUPREMĂ ( disponibilă pt min. 4 persoane) : 4 nopți, două la Conacul Maldăr, una la Avincis, una la Domeniile Drăgași, cu mic dejun și cină, iar la crame aveți și tururi ghidate + seturile de degustare. În această variantă aveți incluse si: un popas de 6 ore la Forest SPA din comuna Măciuca, Vâlcea, cu acces la piscina si câte un masaj (30 min) pentru fiecare persoană adultă + vizită la Muzeul Viei si Vinului din Drăgășani + vizită cu degustare la cel mai respectat producător de țuică din Oltenia de Nord + lecție de ceramică la Horezu.
  • Ziua hotelieră începe, în cazul acestui pachet turistic, la ora 15.00 și se încheie până la ora 13.00 a doua zi. Băuturile, altele decât cele incluse în degustare, se plătesc la fața locului. Cina la Conacul Maldăr NU include niciun fel de băuturi, însă le puteți comanda cu plata la fața locului.
  • Copiii intre 1-4 ani cazati in pat cu adultii au gratuitate la cazare, iar eventuale costuri cu masa se achită la fața locului. Copiii intre 5-12 ani cazati în pat suplimentar, în camera cu adulți, cu mic dejun și cină, plătesc 50% din valoarea tarifului de adult.
  • Opțional, cu plata la fața locului, recomandăm vizitarea celei mai de importante cule oltenești, Cula de la Măldărești, conac boieresc de secol 17, sub formă de fortificație.

Termeni şi condiţii

  • Experiența este valabilă la o dată de intrare propusă de clienți și confirmată de noi, tot timpul anului, NU și de Sărbători, în măsura locurilor disponibile, cu rezervare si plată doar pe tastingromania.ro
  • Este recomandat să plasați comanda cu cel puțin 10 zile înainte de data de intrare dorită. După achitare, primiți pe email datele de contact din parcurs.
  • Pașii de cumpărare sunt simpli:
  • 1) CEREȚI - prin telefon, email sau formularul de contact - DISPONIBILITATEA de locuri pentru ziua de intrare dorită .
  • 2) Bifați numărul de persoane, apăsați butonul "Cumpără", alegeți una dintre variante, apoi apăsați iar Cumpără.
  • Primiți automat pe email voucherele și o factură proformă. Aveți la dispoziție 48 de ore să achitați voucherele. Odată achitate, voucherele sunt valabile 6 luni din ziua comenzii.
  • Pentru orice detalii puteți scrie un mail la contact@tastingromania.ro , puteți completa formularul de mai jos sau ne puteți contacta pe WhatsApp la numărul atașat experienței.
  • Precum toate experiențele tastingromania.ro și aceasta este preplătită și autoghidată. Nu include transportul, ci miezul distracției și se achită la rezervarea locurilor, doar pe acest site.
  • Serviciile consumate, altele decât cele incluse în acest pachet, vor fi achitate de clienți direct la fața locului. Eventualele reclamații față de serviciile prestate se vor face în scris și se vor depune la recepția hotelului / pensiunii înainte de plecarea oaspeților. Eventuale reclamații ulterioare nu vor fi luate în considerare.
  • "Fă un cadou": apăsați acest buton și puteți comanda experiența din orice colț al lumii drept cadou pentru cineva drag. Aniversatul va primi pe email voucherele împreună cu mesajul dvs. Îi rămâne doar să sune la numărul atașat experienței în cele 6 luni de valabilitate pentru a stabili ziua de intrare.
  • CONDIȚII DE ANULARE:
  • Puteți anula fără nicio penalizare cu până la 15 zile înainte de data intrării, iar sumele achitate sunt valabile pentru o nouă zi de intrare, în măsura disponibilității de locuri confirmate de partenerul local.
  • În caz de anulare, contravaloarea sejurului NU se rambursează. Se poate schimba / amâna ziua de intrare în sejur oricând în interiorul unui interval de 6 luni de la data comenzii on line.
  • Contravaloarea pachetului este nerambursabilă și în cazul funcției Fă un cadou.

Horezu, Vâlcea

Recenzii

Dragulin Daniel , din Bucuresti (03.09.2020) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 45-54 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Nici o ocazie


Recenzie

Buna ziua, in primul rand - multumim pentru recomandari si exoerienta - per total de 5 stele: Avincis: - multumim pentru recomnadarea de a vizita Muzeul Viei & Vinului...doamna muzeograf este cu adevarat o impatimita a fenomenului; - in ceea ce priveste degstarea de de Avincis - cazarea este foarte buna, iar experienta degustarii (in vie/in sala de baricuri/pe terasa pt degustarea pripriu-zisa) de cea mai buna caliate....cum au fost si vinurile recomandate si degustate - mai ales Cramposia si Negrul de Dragasani. 2. conacul lui Maldar: este un loc cu totul deosebit - unde calitatea cazarii, a experientei culinare dar si potentialul activitatilor din zona (piscina proprie generoasa, Muzeul Trovantilor, lectia de olarit din Horezu, Manastirea dintr-un lemn, Pestera Ursilor) ne-au facut sa ne bucuram ca exista un astfel de loc si sa dorim sa ne intoarcem. per total o experienta de neuitat, pe care am inceput deja sa o recomanandam prietenior.Multumim!



Simion George , din Bucuresti (21.02.2019) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 25-34 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Alta ocazie


Recenzie

Alegeti acest pachet cu incredere daca sunteti in cautarea unei experiente inedite. Dincolo de calitatea exceptionala a serviciilor (cazare, masa), veti avea ocazia sa aflati mai multe despre procesul de vinificatie si sa va bucurati de "rezultat" sub forma unei degustari, sa vizitati fortarete de patrimoniu sub indrumarea unui ghid local si sa luati o lectie de olarit de la unul dintre mesterii locali (noi am avut sansa sa-l cunoastem astfel pe dl. Ioan Palosi). Recomand cu caldura sa va faceti timp sa vizitati si Muzeul Viei si Vinului din Dragasani mai ales pentru legendele si istorioarele povestite cu multa pasiune de dna. muzeograf. Ancuța Maria.



DUMITRACHE MELANIA , din BRASOV (23.04.2017) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 35-44 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Alta ocazie


Recenzie

LINISTE,ARMONIE,BUN GUST SI O BUCATARIE PE CINSTE!



state tudor , din constanta (15.04.2016) - Rating:

Recomand acest produs -- Recomand acest site (10 din 10)

Varsta : 35-44 -- Cumparat de : Eu -- Cu ocazia : Nici o ocazie


Recenzie

Atmosfera este superba. Chiar au reusit sa pastreze vie imaginea acelor vremuri



Pentru a scrie o recenzie, vă trebuie un cont.